Durerea de burtica

Durerile abdominale

De multe ori vi s-a intimplat ca in toiul noptii, sa se trezeasca micutul cu dureri de burtica, cu crampe. Nu puteti face nimic, asta daca nu e ceva grav, decit sa-l bagati din nou in pat si poate daca adoarme durerea dispare. Dar dimineata aceeasi durere. Atunci incep intrebarile. Daca ii vine sa verse, daca este deranjat la burtica sau dimpotriva , daca mai are si alta durere, daca il doare atit de tare incit sa nu poata sta in picioare. Acestea sunt intrebarile frecvente pentru a depista de ce aceasta durere abdominala sau de stomac.

Totul despre abdomen

Cind copilul are dureri de stomac, de cele mai multe ori ar putea fi chiar o problema la stomac, dar nu neaparat. Abdomenul inseamna mai mult decit stomacul in sine, inseamna toata zona de la piept pina la pelvis.

Zona abdomenului inseamna stomac, intestine, alte organe printre care rinichii, ficatul, splina, pancreasul, apendicele etc. Daca este fetita, abdomenul include si uterul si ovarele.

Un copil poate avea durere abdominala din multe motive.

Constipatia este una din cauzale cele mai frecvente ale durerii de burtica.

Diareea este cauzata de o infectie, fiind numita si „raceala la burta”. Medicii o numesc gastroenterocolita.

Varsaturile sunt cauzate de cele mai multe ori tot de gastroenterocolite.

O infectie din organism poate de asemenea sa provoace dureri abdominale. Pneumonia, infectia la ureche ori o raceala se poate manifesta tot prin durere abdominala.

Mincarea

Unii copii pot dezvolta aceasta durere abdominala din cauza fie ca au mincat prea mult, fie ca au mincat ceva prea condimentat sau prea gras, ori sunt alergici la un anumit aliment sau alimentele au fost alterate. Durerea pe care o simte copilul va spune ca stomacul sau intestinele au fost afectate si copilul are o problema de digestie. Spre exemplu, unii copii pot avea intoleranta la lactoza si aceasta se manifesta tot prin dureri abdominale.

Apendicele

Daca durerea porneste dinspre buric si se lasa in jos, pe partea dreapta a abdomenului inspre picior, ar putea fi apendicele. Febra sau starea de voma si durerea din ce in ce mai mare si nu are pofta de mincare, pot fi de asemenea semnele unui apendice inflamat.

Durerile severe ar putea avea drept cauza o infectie a tractului urinar sau un blocaj intestinal. Si unii paraziti pot da astfel de dureri abdominale.

O alta cauza ar putea fi stresul.

Daca medicul constata ca nu este nici un fel de problema fizica, atunci durerea abdominala ar putea fi din cauza unei probleme psihice. Daca copilul este stresat de ceva, asta ar putea fi cauza durerilor abdominale. In acest caz trebuie sa stati de vorba cu copilul, poate chiar sa apelati la ajutor specializat, asta in cazul in care copilul nu vrea sau nu poate sa discute cu cineva din familie. Ar putea avea probleme la scoala, sau voi, parintii va certati foarte mult, il certati pe el foarte mult, poate din cauza situatiei scolare. Toate acestea ar putea afecta copilul.

Pentru a preveni aceste dureri abdominale incercati sa: nu dati copilului sa manince prea mult, sa manince alimente care contin fibre, cum ar fi fructele, legumele, sa se spele intotdeauna pe maini, sa nu manince chiar inainte de culcare si sa doarma suficient de mult.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *