O furnica – de Tudor Arghezi

O furnica mica, mica
Dar infipta, va sa zica,
Ieri, la pranz, mi s-a urcat
De pe visinul uscat,
Pe picioare, pentru caci
Mi le-a luat drept niste craci.
Maruntica de faptura
Duse, harnica, la gura
O farama de ceva,
Care-acasa trebuia
Asezat in magazie.
Pentru iarna ce-o sa vie.

“Un’ te duci asa de graba?
Dandul meu mahnit o-ntreaba,
Inca nu te-ai lamurit
Ca gresesti si-ai ratacit?
Cu merindea imbucata
Te-ai suit pana-n cravata
Si mai ai pana-n chelie
Doua dealuri si-o barbie.
Nu vrei, tata, sa-ti arat
Cum iei drumul indarat?
Sa-ti mai pun o intrebare:
E aproape de culcare;
Unde dormi, aici, departe?
Intr-o pagina de carte?
S-ajungi virgula tarzie
Intr-un op de poezie?”

Ma gandesc ce-I de facut
S-o feresc de nestiut,
Ingrijat de ce-o sa zica
Maica stareta furnica
De-o lipsi din furnicar,
Si-o astepta in zadar.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *